sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Un căluţ de poveste



Un căluţ de poveste
cu coama de foc
pe două picioare 
saltă în loc.
Cît din palme ai bate
în galop s-ar abate,
cu balauri şi zmei
s-ar lupta fără frică
şi prinţese-ar salva
pe crupa-i voinică.
Nerăbdător nechează
din picioare dansează,
peste văi şi creste
peste-ntinderi agreste,
prin soare şi ploi
să zburăm amîndoi.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Soarele răcit



Uite, toamna-a adăstat
peste cîmp şi peste sat!
Soarele e supărat,
razele i-au ruginit
şi îmi pare c-a răcit.
Cînd strănută uneori
vîntul se porneşte-n zori,
florilor le dă fiori,
frunzele se-ngălbenesc,
norii se îngrămădesc.
Şi din ochii-i plini de ceaţă
cîte-o lacrimă răzleaţă
se prelinge într-o doară
fiindcă i-este dor de vară.

luni, 17 noiembrie 2014

Colibri



Minuscula pasăre 

dansează în aer;
aripile ei delicate 
răspîndesc lumină.
De departe pare
o gîză mai mare
făcînd curte florilor.
Atîta frenezie şi viaţă
într-un trup atît de mic.



COLIBRI

The tiny bird
is dancing in the air;
its delicate wings
are scattering light.
From distance it seems
a big beetle
courting the flowers.
So much frenzy and life
in such a small body.

joi, 13 noiembrie 2014

Cu capul în jos

               


Cînd lucrurile merg pe dos
mă aşez cu capu-n jos
şi-atunci pentru fiecare
găsesc cîte-o rezolvare.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Concert de noapte



Pe pisici, cînd este lună,
le-apucă o poftă nebună de cîntat
şi-atunci se pun pe mieunat,
care mai de care,
cît e noaptea de mare.
Se spune că aşa păţesc
cînd se îndrăgostesc.
Cu glas mai gros sau mai subţire,
îşi fac declaraţii de iubire.
Nedumeriţi,bieţii şoricei
se prind în horă şi ei.
Şi uite-aşa, cînd este lună,
pisici şi şoricei
petrec împreună.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...