Cîndva, s-a născut la Betleem, din nevoia de puritate a lumii, un prunc luminos şi alb ca laptele. Şi pruncul s-a născut dintr-o fiinţă curată, ca o floare de crin, într-o iesle săracă, încălzită doar de răsuflarea blîndă a boilor sacri. Iar la naşterea sa, şi pe cer s-a născut o stea. Era steaua unei noi credinţe, mai blîndă şi mai tolerantă : credinţa Iubirii. Pruncul strălucea de har în ieslea sa şi puternicii regi ai lumii au venit să i se închine, recunoascîndu-i supremaţia. Iar puterile răului s-au zvîrcolit şi au poruncit să fie omorîţi toţi pruncii. Şi pruncii au fost omorîţi. Iar pruncul Isus a fost nevoit să fugă din calea răului, pe spinarea unui asin, în ţara lui Ra. O ţară în care, cu veacuri în urmă, un faraon luminat, numit Akenaton, vestea domnia iubirii, întruchipată de Soare. Un singur Soare. Şi iată că acel Soare intra acum în Egipt, umil şi necunoscut, sub chipul unui prunc plăpînd.
Apoi pruncul a crescut şi şi-a urmat destinul tragic pentru a salva, prin sacrificiul lui, frumuseţea şi bunătatea lumii. Şi ca să ne aducem aminte mereu de Copilul din noi, Pruncul Ceresc ne-a dăruit Crăciunul, sărbătoarea Începutului. Să ne bucurăm deci, şi să-l naştem pe pruncul Isus în sufletul nostru !
