S-au deschis încet la soare
muguri mari şi roz de floare.
Imenşi fluturi de opal
stau pe creanga de cristal.
Cupe adunînd lumină
se înalţă din grădină.
Primăvara le-a deschis
Calea către-azur şi vis.
S-a trezit copacul.
Îndelung a căscat,
s-a cutremurat,
somnul lung l-a alungat.
Trosc-trosc,
braţele-crengi şi-a întins,
un petec de cer a cuprins,
soarelui la zenit i-a zîmbit
şi, de bucurie,
a izbucnit în muguri o mie.
Ceasul vechi s-a săturat
de cît timp a măsurat;
minutarul și-a pierdut
într-o noapte din trecut,
fața toată i-a crăpat
și-acum pare supărat.
N-ar mai face niciun pas,
doar c-o limbă a rămas;
timpu-ar vrea să îl oprească,
puțin să se odihnească.