De vreţi, copii, să culegeţi stele,
pe picioroangele visului puteţi ajunge la ele.
Cîndva am fost şi eu hoţ de stele,
mă strecuram tiptil prin visele mele,
întindeam o mînă de alabastru
şi de pe cerul noptatic furam cîte-un astru.
Apoi visele, încet-încet, mi s-au stins,
nici o stea în beznă nu s-a mai aprins.
De vreţi, copii, să culegeţi stele,
pe picioroangele visului puteţi ajunge la ele.
Adunaţi-le şi, cu un cuvînt,
aprindeţi-le aici, pe pămînt.
Stau pe ţărm
şi privesc marea
închipuind înspumaţi cai de apă
cu coame albastre
fluturînd în fiecare val
ce vine şi pleacă.
Flori de cîmp, flori neştiute,
un popor de libere flori
legănat de vînt, mîngîiat de nori
moale pat colorat, parfumat,
tocmai bun de visat
cu faţa la cer, în plin mister.
Ne înălțăm în chiotele de bucurie ale copiilor!
Acolo sus iscodim vîntul, neliniște a aerului:
-De unde vii, și ce vești ne aduci ?
Dar vîntul nu răspunde,
șuieră și ne scutură cozile colorate,
apoi pleacă mai departe chicotind.
Uneori, vîntul e și el copil.
Viaţa e culoare
eu sunt o culoare
tu eşti o culoare
verde, galben, argintiu
eu de-acuma ştiu
fiecare-i o culoare
desprinsă din soare.
Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Doi tac şi unul a grăit:
-"E liniştea atît de mare...
Aud cum se deschide-o floare."
Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Doi tac şi unul a şoptit:
-"E liniştea atît de sfîntă...
Aud cum stelele îşi cîntă."
Trei îngeri zboară-n asfinţit.
Toţi tac şi unul s-a gîndit:
"Ce zgomote înfricoşate...
Aud o inimă cum bate."
Isus, copii, este prietenul nostru, al tuturor. Ori de cîte ori aveţi un necaz, sau vă simţiţi trişti, nu pregetaţi să vă adresaţi lui Isus. El vă va compătimi şi vă va ajuta, pentru că odinioară a fost şi el un om obişnuit, cu necazuri şi bucurii. Chiar mai mult, el a trecut prin suferinţe de neimaginat pentru a ne arăta calea spre viaţa adevărată.Simţea o mare duioşie în faţa gingăşiei şi purităţii copiilor şi ,de fiecare dată cînd avea prilejul, se lăsa înconjurat de ei şi urmărea cu blîndeţe jocurile lor nevinovate.Poate îi aminteau de copilăria lui lipsită de griji.Copilăria, acea stare dumnezeiască în care răul nu şi-a făcut încă loc în inima omului! Isus ar fi dorit ca toţi oamenii să redevină copii. Peste puţin va fi Paştele, ziua în care sărbătorim Învierea lui în inima naturii şi în inimile noastre. El este imaginea noastră ideală, după care sufletul nostru va suspina mereu cu nostalgie. Nu uitaţi să vă gîndiţi la Isus şi cînd vă simţiţi fericiţi. El se va bucura alături de voi.
Primăvara e aici
pentru păsări şi furnici.
Ciufulite păpădii
se deschid pe pajişti, mii.
Gîze se-ncălzesc la soare,
melcul pleacă la plimbare,
un brotac sare din baltă
drept pe trestia înaltă.
Vrea s-atingă cerul el,
cel puţin cu-n degeţel,
ca să vadă de nu-i oare
colo sus un iaz mai mare
şi cu ape mai curate
pentru broscuţele toate.
S-au deschis încet la soare
muguri mari şi roz de floare.
Imenşi fluturi de opal
stau pe creanga de cristal.
Cupe adunînd lumină
se înalţă din grădină.
Primăvara le-a deschis
Calea către-azur şi vis.
S-a trezit copacul.
Îndelung a căscat,
s-a cutremurat,
somnul lung l-a alungat.
Trosc-trosc,
braţele-crengi şi-a întins,
un petec de cer a cuprins,
soarelui la zenit i-a zîmbit
şi, de bucurie,
a izbucnit în muguri o mie.
Ceasul vechi s-a săturat
de cît timp a măsurat;
minutarul și-a pierdut
într-o noapte din trecut,
fața toată i-a crăpat
și-acum pare supărat.
N-ar mai face niciun pas,
doar c-o limbă a rămas;
timpu-ar vrea să îl oprească,
puțin să se odihnească.
Dacă ne-am da mîinile
am putea înconjura pămîntul
cu dragoste.
Voi oameni negînditori,
Voi oameni de pe un singur drum,
Ne vrem lumea înapoi,
Acum!
Noi plecăm spre lumea de ieri,
Iar voi rămîneţi în urmă.
Voi rămîneţi în turmă.
Înapoi este o lume
Plină de gînduri bune.
Macul roşu, înfocat,
pare azi cam ruşinat
şi sfios îşi pleacă capul,
ce-a păţit, oare, săracul?
Eu secretul i-am aflat,
cică s-a amorezat
de o fată-buburuză
care-n zori purta o bluză
roşioară ca a lui
şi-i şoptise macului
la ureche vorbe dulci,
adunate de prin lunci,
şi-i dădu şi-o sărutare
ziua în amiaza mare,
de s-a înroşit ca focul
bietul mac, bată-l norocul.
Un înger ce trecea pe-afară
într-o duminică de vară
în cerul lui se plictisea
aşa că prinse a cînta
din mandolină sau chitară
sau din alt instrument divin
cu sunet amplu, cristalin.
Închideţi ochii dragi copii
şi negreşit veţi auzi
cîntecul lin,cîntecul rar,
cîntat de îngerul hoinar.
Cîndva, s-a născut la Betleem, din nevoia de puritate a lumii, un prunc luminos şi alb ca laptele. Şi pruncul s-a născut dintr-o fiinţă curată, ca o floare de crin, într-o iesle săracă, încălzită doar de răsuflarea blîndă a boilor sacri. Iar la naşterea sa, şi pe cer s-a născut o stea. Era steaua unei noi credinţe, mai blîndă şi mai tolerantă : credinţa Iubirii. Pruncul strălucea de har în ieslea sa şi puternicii regi ai lumii au venit să i se închine, recunoascîndu-i supremaţia. Iar puterile răului s-au zvîrcolit şi au poruncit să fie omorîţi toţi pruncii. Şi pruncii au fost omorîţi. Iar pruncul Isus a fost nevoit să fugă din calea răului, pe spinarea unui asin, în ţara lui Ra. O ţară în care, cu veacuri în urmă, un faraon luminat, numit Akenaton, vestea domnia iubirii, întruchipată de Soare. Un singur Soare. Şi iată că acel Soare intra acum în Egipt, umil şi necunoscut, sub chipul unui prunc plăpînd.
Apoi pruncul a crescut şi şi-a urmat destinul tragic pentru a salva, prin sacrificiul lui, frumuseţea şi bunătatea lumii. Şi ca să ne aducem aminte mereu de Copilul din noi, Pruncul Ceresc ne-a dăruit Crăciunul, sărbătoarea Începutului. Să ne bucurăm deci, şi să-l naştem pe pruncul Isus în sufletul nostru !
Uite-o oaie cam zurlie,
să nu-i fie de deochi,
mă întreb cum vede oare
cu cojocul pus pe ochi.
A trecut pe la stilist,
mîndră e nevoie mare,
nu mai vede unde calcă,
însă este cea mai "tare".
A nins cu stele argintii
pentru bunici, pentru copii.
Se apropie Crăciunul
şi ne bucurăm ca unul
să-l sărbătorim pe Cristos,
pruncul păcii luminos.
Lîngă bradul mereu viu
ne vom aduna tîrziu
să căutăm în cutii
dulciuri, cărţi şi jucării.
Să-nălţăm şi-o rugăciune
ca să fie pace-n lume.
Dorm pe plapuma de nea
şi-s pufoşi şi albi ca ea.
Dacă nu iei bine seama
vei trezi puiul şi mama
şi miraţi te vor privi:
tu ce cauţi pe-aci?
La chip nu-i deosebeşti,
cît de mult te osteneşti;
poate o pată sau două,
au în plus pe blana nouă.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
