duminică, 30 ianuarie 2011
Despre frumusețe
Într-o zi, mergînd cu bunicul prin pădure, am zărit lîngă o tufă nişte ciupercuţe de care nu mai văzusem niciodată. Erau foarte frumoase. Păreau nişte bibelouri de porţelan, cu pălărioara roşie ca focul, presărată cu punctişoare albe. M-am repezit să le culeg, dar bunicul m-a oprit, atrăgîndu-mi atenţia că sunt foarte otrăvitoare. De aceea se şi numesc Pălăria Şarpelui. Bunicul mi-a mai povestit că unele plante şi animale poartă asemenea culori ca pe un semnal de alarmă. Ciupercuţele noastre încercau de fapt să-mi spună, spre deosebire de cele găsite de Alice în Ţara Minunilor : Nu mă culege şi nu mă mînca! De atunci am învăţat că frumuseţea poate fi uneori o capcană...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Şobo, tu eşti tare înţelept şi am învăţat de la tine cum să mă feresc de culorile ademenitoare, dar înşelătoare. Cum aş fi aflat asta dacă nu scriai pentru mine pe blogul tău?
RăspundețiȘtergereMai exista o posibilitate : să gusti din ciupercută. Dar cred ca ar fi fost ultima descoperire.
RăspundețiȘtergere