Liliacul firoscos stă mereu cu capu-n jos, vede pădurea pe dos. Veverița flăcăruie umblă prin pădure șuie după alune și ghindă, să le-ascundă după grindă. Ursul cel simandicos în tufiș stă somnoros, miere n-are, nici mîncare, dar i-e lene să se scoale. Iepurașul cel fricos țopăie în sus și-n jos, gata să o ia la fugă umbra lui să nu-l ajungă. Vulpea umblă pe furiș, se ascunde-n aluniș să înhațe, vai de el, rătăcit, vreun șoricel. Lupul părul și-ar schimba, la stilist ar apela, dar cum scapă de nărav, că e rău și e hulpav ? Un arici cu ghimpii mici mișună după furnici, iar mistrețul hrăpăreț a pornit după nutreț. Și cît e ziua de lungă în pădure-i zarvă multă, forfotă și ciripit, nu e vreme de dormit. Doar spre seară obosesc cei din neamul păduresc și în scorburi și-n cuibare se pregătesc de culcare. Toată noaptea îi veghează luna și buha cea trează.
Dumnezeu a chemat toate florile să-și aleagă formele și culorile. Trandafirul s-a vrut ghioc de petale răsfrînte și foc. Laleaua, cupă s-a deschis, mireasă era floarea de cais. Cicoarea un strop de cer a furat, îmbujorat era bujorul cel parfumat. Macul dansa pe cîmpie, flacără sprințară și vie. Crinul cel alb a-ntruchipat al purității vis curat. Dalia mîndră s-a înălțat, ghiocelul căpșorul umil și-a plecat. Păpădia în cumpănă stătea : să semene ar fi vrut cu soarele, la început. Ba nu,mai bine cu luna, sau, și mai bine, cu vreo stea... Văzînd-o așa, Dumnezeu i-a dăruit, cînd înflorește, strai de soare-aurit. Cînd se scutură o lună mică pare, apoi steluțe trimite-n depărtare.
Pămîntul este o ființă vie. Lumina nu vine spre Pămînt de la Soare, ci din Centrul Universului.Pe Lună există niște ființe numite sficioni, care au două cozi imense si zece aripi. Fiecare are două capete, pe jumatate de pisică, pe jumatate de pasăre. Constelațiile sunt opere ale zeilor.
