S-au deschis încet la soare muguri mari şi roz de floare. Imenşi fluturi de opal stau pe creanga de cristal. Cupe adunînd lumină se înalţă din grădină. Primăvara le-a deschis Calea către-azur şi vis.
S-a trezit copacul. Îndelung a căscat, s-a cutremurat, somnul lung l-a alungat. Trosc-trosc, braţele-crengi şi-a întins, un petec de cer a cuprins, soarelui la zenit i-a zîmbit şi, de bucurie, a izbucnit în muguri o mie.
Ceasul vechi s-a săturat de cît timp a măsurat; minutarul și-a pierdut într-o noapte din trecut, fața toată i-a crăpat și-acum pare supărat. N-ar mai face niciun pas, doar c-o limbă a rămas; timpu-ar vrea să îl oprească, puțin să se odihnească.