Ostenit de drum, Moş Crăciun se opri să se odihnească lîngă o pădure. Îşi lăsă sania trasă de reni la marginea pădurii şi se îndreptă către o poieniţă însorită, care se zărea printre copacii împodobiţi cu ghirlande argintii de zăpadă. Acolo se aşeză pe o buturugă, oftînd. Îi prindea bine un moment de răgaz. În jurul lui, în zăpada pufoasă, se zăreau mici urme, ca şi cum pe acolo ar fi trecut o ceată de pitici. Moşul îşi lăsă capul în palme, încercănd să se odihnească, dar, cînd îţi ridică privirile, se trezi înconjurat de o mulţime de animăluţe care îl priveau curioase. Moşul se gîndi că semănau cu nişte copilaşi, care parcă aşteptau un dar din partea lui.
Îşi aminti că în sanie avea provizii de mere, morcovi şi grăunţe pentru renii lui. Aduse cîţiva săculeţi din aceste bunătăţi şi începu să le împartă cu dragoste animăluţelor : grăunţe păsărelelor, mere căprioarelor şi iezilor, alune veveriţelor şi morcovi iepuraşilor.
Toate se adunară în jurul lui. Căprioarele îi atinseră mîinile cu boturile calde şi umede, în semn de mulţumire. Veveriţele săreau din creangă în creangă, ca nişte flăcărui roşcate, ţinînd în lăbuţe alunele căpătate. Păsărelele ciripeau vesele, iar iepuraşii ronţăiau de zor.
După o vreme, Moşul se ridică, îşi scutură bocancii de zăpadă, apoi se îndreptă către sanie, se sui şi îşi luă rămas bun de la micuţele fiinţe, mulţumit că le adusese cîte o mică bucurie. Ele se mulţumesc cu atît de puţin. Şi voi, copii, puteţi, la fel ca Moş Crăciun, să fiţi buni şi atenţi cu cei mai slabi decît voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.