Zîna mamă-ntotdeauna
merge să aprindă luna
cu căţel, cu purcel
şi-un micuţ înfăşăţel,
cu-o mătură şi-o cobză mică,
cine ştie, doar nu strică,
două ceasuri şi-o tigaie,
(nu le lasă prin odaie)
şi-un mănunchi de trandafiri,
să-i miroşi şi să te miri
ce mireasmă-nmiresmată
noaptea-a căpătat deodată.
Cu un boţ de lumînare
se repede pînă-n zare
luna nouă cînd răsare
şi-i dă galbenă lumină
să reverse prin grădină
şi pe pomi şi pe uluci,
ca să vezi pe und' te duci.
Chiar de-i noaptea înnoptată,
spune, nu e minunată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.