Pentru noi, copiii, Crăciunul e o sărbătoare nemaipomenită. Ne adunăm în jurul brăduţului, sclipind tot de podoabe, şi aşteptăm să vină Moş Crăciun cu desaga lui plină ochi cu jucării. Unii dintre noi, şi anume cei care nu prea au fost cuminţi în timpul anului, cam avem emoţii. Dacă Moşul ghiceşte ce năzbîtii am făcut ? Dar nu-i nimic, el e bun şi blînd şi, în schimbul unui cîntecel sau a unei poezioare recitată din tot sufletul, ne iartă şi chiar ne face cîte un dar. Dar mult mai bine ar fi dacă ne-am strădui să merităm aceste daruri, să fim buni şi blînzi şi iubitori, aşa cum ne îndeamnă Cel a cărui naştere o sărbătorim în această zi minunată.
Tuturor copiilor le urez un Crăciun fericit alături de părinţi şi anul care vine să le fie plin de bucurii !
Melchior era împărat şi mag. Adică era priceput în arta magiei şi avea despre lume cunoştinţe miraculoase. De aceea, cînd văzu pe cer steaua aceea atît de strălucitoare, îşi dădu seama că ea vestea ceva extraordinar. Aşa că o luă drept călăuză şi, încărcat cu daruri minunate, porni către Betleem, acolo unde visase că se va naşte un copil deosebit, care va fi un mare Învăţător şi care îi va îndemna pe oameni să privească în inimile lor şi să devină mai buni şi mai iubitori. El urma să întemeieze o nouă religie, religia iubirii.
Ajuns la Betleem, Melchior, împreună cu alţi doi împăraţi magi, pe nume Gaspar şi Baltazar, găsi staulul sărăcăcios deasupra căruia se oprise steaua cea strălucitoare, şi, intrînd, se închină cu dragoste şi cu evlavie în faţa pruncului ce avea să devină, peste ani, Domnul şi Mîntuitorul oamenilor.
Ostenit de drum, Moş Crăciun se opri să se odihnească lîngă o pădure. Îşi lăsă sania trasă de reni la marginea pădurii şi se îndreptă către o poieniţă însorită, care se zărea printre copacii împodobiţi cu ghirlande argintii de zăpadă. Acolo se aşeză pe o buturugă, oftînd. Îi prindea bine un moment de răgaz. În jurul lui, în zăpada pufoasă, se zăreau mici urme, ca şi cum pe acolo ar fi trecut o ceată de pitici. Moşul îşi lăsă capul în palme, încercănd să se odihnească, dar, cînd îţi ridică privirile, se trezi înconjurat de o mulţime de animăluţe care îl priveau curioase. Moşul se gîndi că semănau cu nişte copilaşi, care parcă aşteptau un dar din partea lui.
Îşi aminti că în sanie avea provizii de mere, morcovi şi grăunţe pentru renii lui. Aduse cîţiva săculeţi din aceste bunătăţi şi începu să le împartă cu dragoste animăluţelor : grăunţe păsărelelor, mere căprioarelor şi iezilor, alune veveriţelor şi morcovi iepuraşilor.
Toate se adunară în jurul lui. Căprioarele îi atinseră mîinile cu boturile calde şi umede, în semn de mulţumire. Veveriţele săreau din creangă în creangă, ca nişte flăcărui roşcate, ţinînd în lăbuţe alunele căpătate. Păsărelele ciripeau vesele, iar iepuraşii ronţăiau de zor.
După o vreme, Moşul se ridică, îşi scutură bocancii de zăpadă, apoi se îndreptă către sanie, se sui şi îşi luă rămas bun de la micuţele fiinţe, mulţumit că le adusese cîte o mică bucurie. Ele se mulţumesc cu atît de puţin. Şi voi, copii, puteţi, la fel ca Moş Crăciun, să fiţi buni şi atenţi cu cei mai slabi decît voi.
Un cocoş prea fălos şi din cale-afară de năbădăios mereu în pene se umfla şi pe oricine întîlnea la duel îl provoca. Raţele şi gîştele fugeau speriate, nici Grivei în faţa lui nu-ndrăznea să latre. Dar într-o zi întîlni un curcan avan, ce de-ndată s-a-nfoiat şi cu moţul cel roşu rău l-a speriat. De-atunci tremură întruna într-un colţ de-ogradă, nu mai vrea cu nimenea să se ia la sfadă. Creasta i s-a înmuiat şi de lume se fereşte, chiar să cînte a uitat: zorile nu mai vesteşte.
El e Tomiţă, unul dintre cei trei pisoi născuţi de curînd. L-am numit aşa pentru că seamănă cu Tom, cel din desenele animate. Abia a făcut ochi şi a început să exploreze lumea. E foarte vioi şi curios. Nu vi se pare că are alură de vedetă ?
Un fluturaş
a poposit la izvoraş,
setea să-şi potolească
şi-aripile să-şi răcorească.
Un pisoi l-a zărit
şi-l priveşte uimit :
ce fel de arătare
o fi asta, oare ?
N-are lăbuţe
şi nici gheruţe
şi oare cele două firişoare
or fi mustăţi ?
Spune-mi dacă poţi.
M-aş juca cu el,
dar nu-i şoricel
şi-i prea mititel.
Uite-l că zboară !
Ce vietate,
cu aripi pe spate !
Ştiaţi că recifurile de corali din sudul Australiei se întind pe o suprafaţă egală cu cea a Germaniei? Închipuiţi-vă micile celenterate scoţînd căpşoarele la ferestrele turnuleţelor lor de mărgean, salutîndu-se şi întrebîndu-se ce mai fac, schimbînd impresii, comunicîndu-şi veşti şi chiar punînd ţara la cale, pentru că, nu-i aşa, o ţară atît de mare nu e uşor de condus sau de administrat. De aceea şi-au ales şi un împărat. El se numeşte Roşu Împărat şi este drept şi înţelept.
