Body painting

 

Doi purceluşi s-au apucat de pictat. Ce-a ieşit puteţi vedea şi singuri !

Vrabiuţa

 

Ţop, ţop, ţop şi iarăşi ţop,
nu stau nici un pic pe loc,
caut firimituri şi mei
pentru puişorii mei.
Cînd vor face aripioare
îi vor învăţa să zboare
şi să-şi caute mîncare.
Dar acum sunt mititei
şi mă îngrijesc de ei.
Toată ziua ţop, ţop, ţop,
nu stau nici un pic pe loc.

Căţeluşul

  



Priviţi copii acest căţel,
ar vrea să ne jucăm cu el,
să-l mîngîiem şi să-l iubim,
de frig şi foame să-l ferim.
Din ochi ne-ndeamnă rugător
să-i aruncăm un beţişor
să-l prindă imediat din zbor.
Că e copil cum sunteţi voi
şi-i place cînd e joaca-n toi.
Nu-l alungaţi şi nu-l loviţi,
fiţi buni cu el şi-l ocrotiţi,
deşi-i decît un biet căţel
are şi el un sufleţel.                                              

Tigrul albastru

     

Cîndva a venit pe lume un tigru albastru. El venea, de fapt, din lumea lui albastră, o lume paralelă cu lumea noastră. Oamenii l-au privit cu mirare, căci nu erau obişnuiţi cu tigrii albaştri. Credeau că vine din lună şi se temeau de el. De aceea l-au prins şi l-au închis într-o cuşcă cu gratii de argint. Veneau mulţi vizitatori să admire tigrul neobişnuit. Curînd se observă un fenomen ciudat. Cei care treceau pe lîngă cuşca tigrului albastru începeau să se albăstrească şi ei puţin cîte puţin. Nu mai aveau poftă de mîncare şi nu mai puteau să viseze. Pasămite tigrul cel albastru se hrănea cu visele lor, pentru că pe pămînt nu sunt căprioare albastre, hrana lui preferată. Epidemia s-a întins repede şi, pentru că oamenii nu pot trăi fără visele lor, hotărîră să ucidă ciudata fiară. Făuriră gloanţe de argint şi încercară să-l împuşte. Dar tigrul părea făcut din aer, căci gloanţele treceau prin el fără să-l vateme. Atunci hotărîră să-l elibereze, într-o noapte cu lună plină. Deschiseră uşa cuştii de argint şi tigrul cel albastru fu absorbit de puterea lunii. Un răget îndepărtat se auzi din cer în semn de adio. După dispariţia lui, oamenii începură din nou să viseze, dar toate visele lor erau de acum albastre.

9 ouă

 

Într-un coş am nouă ouă. 
De le număr sunt chiar nouă.
De nu le număr deloc
pot fi şapte, pot fi opt,
pot fi şase, pot fi cinci,
(spune unul dintre ţînci)
pot fi patru, pot fi trei,
pot fi două dacă vrei.
Dar le număr şi sunt nouă
că vreau cît mai multe ouă.
Şi-o omletă aurie
o să pun în farfurie,
iară de vă e pe plac
fac şi-un pui de cozonac.

Iepuraşul clăpăug

                                                       
A fost odată-un iepuraş fricos
urechile-i stăteau pleoştite-n jos
şi era tare caraghios,
căci iepurii, precum s-a spus,
au toţi urechile ciulite-n sus
ca să audă mai avan
cînd se apropie-un duşman.
Dar bietul iepuraş abia sărea
urechile pe lîngă el şi le tîra
şi-n loc să-i fie de-ajutor
se-mpiedica de ele-uşor.
Ce ghinion pe capul lui,
şă-şi spună păsul n-avea cui!
Ci într-o zi se porni vînt
vîrtej şi vifor pe pămînt
şi iepuraşii urecheaţi
au fost de vînt pe sus luaţi,
doar unul a rămas pe loc
urechile-i ţineau obroc
şi-aşa pleoştite şi lălîi
îl apărau de vîntul şui.
Atunci a înţeles cel iepure haihui
că orice lucru are rostul lui.
Şi-urechile şi le-ngrijea
că-l apărau de vremea rea.

Hamsterul lacom

                


Un hamster a evadat din cuşca lui cu rotiţă
şi dornic de libertate a ajuns în grădiniţă.
Toate florile îl priveau cu mirare
căci nu mai văzuseră aşa arătare. 
Au încercat să-l îmbie cu parfum şi culori,
dar el prinse să le  ronţăie de zor.
Cîteva i-au căzut cam greu la stomac
şi-atunci s-a răsturnat în al ierbii hamac
şi sa perpelit pînă dimineaţa
cînd i-au trecut durerea şi greaţa.
Dar acum ştie din încercare
că  nu tot ce te-mbie e de mîncare.

Struţul şi girafa

                       


Un struţ mic şi o girafă
erau prieteni la toartă
şi priveau din iarba-naltă,
două gîturi laolaltă.

Oglinda

 

Un jaguar mergea pe malul unei ape,
pîș-pîș, cu gînd să se adape.
Dar ce să vezi, din apă-l privea curios
un jaguar cu capu-n jos.
Și-orice pas  prudent făcea
cellalt fidel îl imita.
Precum e obiceiul pisicesc
(al mîțelor care stupesc),
atunci se repezi de sus
și încercă să-l muște pe intrus.
Imaginea pe loc se tulbură
și-un monstru către el se ridică,
cu dinții ascuțiți și multe gheare
și pete fără număr pe spinare.
La fugă-o rupse de panică cuprins
de monstru să nu fie prins.
Nu știa jaguarul fioros
că apa-i o oglindă, dar pe dos.

Mai bine mîine

                                                               

Ștefan era un băiețel cam delăsător. Dacă era invitat să facă ceva, răspundea mereu :
- Mai bine, mîine!
- Vrei să faci baie, Ștefan ? îl întreba mama cu precauție.
- Mai bine lăsăm pe mîine.
- Vrei să-și faci ordine printre jucării ? încerca și bunica.
-Nu am chef, mai bine mîine !
Și bunica, resemnată, se apuca să aranjeze jucăriile.
-Vrei să mă ajuți în grădină ? îl întreba tatăl cu jumătate de gură, fiind aproape sigur ce răspuns va primi.
Și nu se înșela, căci nu-și sfîrșea bine vorba și Ștefan îi spunea :
- Sunt obosit, mai bine mîine !
Cei trei se se hotărîră să-i dea o lecție. În oraș poposise pentru cîteva zile o trupă de circ. Era o mare atracție pentru toți copiii. Ștefan nu făcea excepție, așa că-l rugă pe tatăl său să meargă cu el la spectacol. Însă tatăl îi răspunse :
- Astăzi sunt ocupat, mai bine mîine !
A doua zi, Ștefan îndrăzni s-o roage pe mama, dar primi același răspuns :
- Astăzi sunt cam obosită, mai bine mîine !
A treia zi, exasperat, Ștefan se adresă bunicii, dar nici aceasta nu părea dornică să-i facă pe plac :
- Astăzi trebuie să fac curat în camera ta, mai bine mîine !
Și azi așa, mîine așa, nimeni nu avea timp să-i îndeplinească dorința.
Cînd, în sfîrșit, bunica se lăsă înduioșată de rugămințile tot mai insistente ale copilului, Ștefan află cu mare dezamăgire că circul plecase din oraș. Stătu îmbufnat cîteva zile, dar înțelese că nu e bine să lași pe mîine ce poți face azi.